pour Le Brigadier(et non seulement)
Bocete...
Mergeam pe ulita scaldat de razele soarelui, dar sufletu'-mi era bîntuit de senzatia ca ceva nu-i în regula si nu stiam ce. În cele din urma îmi aduc aminte: da, da, trebuie sa o vizitez totusi pe
tanti Stan, careia îi murise barbatul; de altfel si nevasta-mea îmi spusese de dimineata la cafea( apropo, , al drac' subiect pentru desteptare...):
- E cazul sa treci pe la tanti Stan sa-i transmiti condoleante, nu-i frumos sa nu-i mai calci pragul; au trecut deja doua saptamîni de cînd i-a murit [url=
http://www.erepublik.com/en/country/Republic-of-Moldova]sotul[/url]. Aha, si eu , musai sa ma duc sa ma prefac ca-mi pasa, altfel nenea Stan nu-si poate dormi linistit somnul de veci, chiar daca-n timpul vietii eu i-am facut zile negre...da', cica, astea-s convenientele sociale.
Asadar, cuprins de o disperare muta, ma plimb alene prin fata casei si nu-s în stare sa ma decid. Ma tot framînt în sinea mea, ce Dumnezeu ar trebui sa-i spun ...Draga tanti...-atîta ajunge, si o privesc înduiosat si trist , da, nu mai e nevoie sa continui, doar sa o privesc întristat, cu asta-i spun tot. Mai bine ca a ajuns asa, sus în rai. Îmi suprasolicitez imaginatia si încerc sa ma conving ca acolo
sus e mai bine pentru raposat.
Cu gîndul la asta, urc treptele, sun si ciocanesc. În timp ce usa se deschide oftez adînc si colturile gurii mi-i se lasa în jos. Brusc, ma napadeste emotia si-mi repet repede, cautînd sa ma conving:" Saracu', saracu' nenea Stan!" Fac un efort sa mi-l imaginez chiar lînga mine pe nenea Stan, pentru a fi patruns de caldura sincerei dureri, si-n cele din urma nenea Stan apare; cu nasul lui borcanat, lucios, vîrîndu-si încruntat în gura pe jumatate deschisa un cîrnat unsuros si muscîndu-l în doua. Din cîrnat se scurge o picatura de untura, pe care nenea Stan vrea s-o prinda cu limba, dar prea tîrziu, picatura îi cade pe vesta. Mutra fantomatica i se strîmba caraghios- pastele ma-sii!- zice nenea Stan- si-mi amintesc cum ma pufnise rîsul atunci, eu vazînd cu cîteva clipe înainte ca untura va pica, dar nea Stan n-avea într-adevar cum sa-si dea seama, din moment ce omul nu-si poate vedea propriul cap
Usa se deschide si ma stapînesc cu un ultim si disperat efort sa mi-l imaginez pe nenea Stan alb ca varul întins pe catafalc, deasupra crestetului cu susotitul chiparosului Savîrsirii. Da' nu prea merge.
Tanti Stan , îmbracata în negru, cu parul pieptanat lins pe spate mirosind vag a pomada, ma-ntreaba cu glas stins( de altfel, de trei saptamîni asa vorbeste, afectat si fara sir...): Ah, ai venit Alcide?
Încerc furios sa-mi alung imaginea lui nenea Stan înfulecînd cîrnatu'. Dar e imposibil, e o tîmpenie! Nu merge! Si toate se nimeresc atît de aiurea! De ce m-a întrebat " ai venit?!" de parca n-ar vedea fara nici un dubiu ca am sosit. Si de ce ma-ntreaba pe tonul asta trist?!
În timp ce ma conduce în casa am senzatia ca cineva îmi vorbeste în creier, obraznic, cu palaria împinsa smechereste pe ceafa, înclinîndu-se adînc, pîna la pamînt si susurînd din vîrful buzelor: " Doamna draga, înca n-am venit, dar sosesc îndata, sînt înca pe strada si ma grabesc sa ajung cît mai repede aici!" Si spiridusul îmi face cu ochiul si-si îndreapta degetul mic spre cap. Îl alung furios pe nepoftit si-ncerc sa fac apoteoza lu' nenea Stan, da' tipul revine cu insistenta!
În camera geamurile-s închise,aerul e greu, îmbîcsit. Vizavi de usa un ceas ticaie tare si grav. Prin cap îmi fulgera o grotesca banuiala ca ceasul de fapt nici macar nu merge, ci doarme, ca un mecanism vechi în camera asta întunecata , un [url=
http://www.erepublik.com/en/country/society/Republic-of-Moldova]ceas[/url] care nu porneste decît atunci cînd vine cineva, ticaind de zor si neobisnuit, parca rastindu-se la om, pulsînd, facînd zarva, gîfîind si mîrîind, apoi amutind iar imediat...
Tanti Stan se aseaza încet si dureros, de parca ar fi de sticla si acum-acum se sparge. Tremurînd îngrozit, încerc sa potolesc spiridusul , simt c-o sa iasa lata, tîmplele-mi zvîcnesc. Nenea Stan...bietul nenea Stan...deci, a murit...dar mai bine de el acolo sus...îmi spun , în timp ce-ncerc sa ma gîndesc la propria-mi moarte.
" N-ai mai trecut pe aici...de-atunci.", pufaie lamentîndu-se tanti Stan.
Eh, asta este, acum trebuie sa si vorbesc; vocea îmi tremura slab si fals, din pricina spaimei ce tocmai am înabusit-o la gîndul ce va urma, sfinte Doamne, ce se va întîmpla aici, chiar acum. Deocamdata acest tremur îmi foloseste, pentru ca se confunda cu tonul aparent compatimitor si emotionat si da aceasta impresie - dar, Doamne, ce va urma daca va reiesi din ce cauza
- Da, n-am mai trecut, am fost prins cu treburi, tanti St...
Spiridusul îmi topaie în fata ochilor; a ajuns cît degetul cel mare si se tot înclina obraznic: " Da, sigur, a fost ocupat! Ocupat pîna peste cap! Ocupat sadea! Avea si un tatuaj pe care scria: Alcide e ocupat, nu mai poate fi vazut decît foarte greu. Poftiti, intrati, etajul trei, intrarea prin pivnita!"
Simt cum mi se umfla venele pe frunte. Tanti Stan continua cu lamentarile:" Au trecut trei saptamîni de cînd l-am redat pamîntului pe rahaposatul!"
Rahaposatul?!De ce rahaposatul?! Nu se mai poate rezista! Ce-i asta rahaposatul? Îmi las privirile-n jos, stomacul începe sa-mi ghioraie. Închid ochii de-a binelea, sa nu-l mai vad pe obraznic si ma rog, disperat , sa nu se uite tanti cumva la mine, ca-i mai rau ca moartea. Da' degeaba.
Spiridusul îmi urla-n ureche:" Al cui prea iubit rahaposat?! Al mahamii si-al tahatii!"
Lamentîndu-se în continuare, tanti sopteste stins:" Joi înca sedea aici scriind scrisoarea asta si a semnat-o...am pus-o bine, în sertar..." Aduce o scrisoare si mi-o întinde, lamentîndu-se necontenit:" Uite-o, asta a scris-o joi... sedea asa cum sezi si tu...Si a doua zi..."
Îsi scoate batista în timp ce iau scrisoarea si ma aplec aupra ei cu piosenie. Capu'-mi vuieste, ochii îmi scapara. Vad puzderie de stele. Nu mai înteleg nici un cuvînt. În clipa asta îmi apare iar nenea Stan cu cîrnatu'.
Tanti Stan plînge-ncet, bocind la nesfîrsit:" Asa cum sezi si tu acum..."
(O voce în curte , tare si ascutita:" Heeei, vaca dracului!")
Pfff!
Gura-mi strînsa si vînata explodeaza. Capul îmi e cuprins de o vijelie oarba. Totul se întuneca. Scrisoarea cade jos ca o cîrpa uda. Sar în picioare, tanti Stan se prabuseste lata, pe spate.
Tîsnesc afara, alerg jos, pe trepte, o tai peste strazi...iar din gîtlej îmi izbucneste rîsul dureros, teribil, pe care abia mi-l retinusem pîna atunci...totul s-a sfîrsit...n-are decît sa vina moartea, prabusirea... sa ma-nghita apa verde a Dunarii...sa vina cosciugul în care au sa ma-nghesuie si sa ma turteasca, si sa ma-ngroape...sicriul...în linistea, în bezna si singuratatea caruia voi putea, în sfîrsit, sa rîd dezlantuit...Hahaha! Hehehe...ha...ha...
'Ai sa ne-auzim (ne)tînguitori !
Acasa
